Tag Archives: Ilie Luceac

Fosta Reşedinţă a Mitropoliţilor Bucovinei pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Autor – Ilie Luceac În vara anului 2011, în perioada 20-29 iunie, la cea de a 35-a şedinţă a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, care s-a desfăşurat la Paris, a fost adoptată Hotărârea conform căreia fosta Reşedinţă a Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei, astăzi Universitatea Naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi, a fost inclusă în lista Patrimoniului [...]

Mai mult...

Biserici din Cernăuţi

Autor – Ilie Luceac La 8 octombrie 1408, voievodul Moldovei Alexandru cel Bun a emis la Suceava un privilegiu, prin care negustorii din Liov (Lemberg, astăzi Lviv) aveau dreptul să treacă cu mărfurile lor prin Cernăuţi. Acest privilegiu stabilea o deschidere spre înflorirea economiei ţării, întrucât drumul moldovenesc care trecea pe la vadul cernăuţean al [...]

Mai mult...

Două monumente de cult construite de arhitectul ceh Josef Hlavka la Cernăuți

Autor – Ilie Luceac Vechea necropolă a domnilor Moldovei, biserica Sf. Nicolae, a servit drept catedrală a Episcopiei de Rădăuți până după anexarea Nordului Moldovei la Imperiul Habsburgic. În 1782, sediul episcopiei a fost strămutat la Cernăuți, Dositei Herescu fiind numit episcop exempt al Bucovinei, instalat în scaunul eparhial de la Cernăuți. Administrația militară a [...]

Mai mult...

Casa Hurmuzachi – o mărturie a prezenţei româneşti la Cernăuţi

Autor – Ilie Luceac Primele semnale de îngrijorare – pe deplin întemeiate – pentru destinul culturii româneşti din Bucovina înstrăinată în secolul al XIX-lea le-a dat boierul Doxachi Hurmuzachi, tatăl celebrilor fraţi Hurmuzăcheşti din gene – raţia de la 1848 – cel de al doilea fiu al lui Constantin Hurmuzachi, medelnicerul (?–1792), care a moştenit [...]

Mai mult...