Autor – Mihai-Bogdan Atanasiu

Dintre numeroşii reprezentanţi ai familiilor greceşti care, începând din a doua jumătate a veacului al XVI-lea, şi-au căutat din ce în ce mai mult rosturi în principatele de la nord de Dunăre, de departe, cei mai de seamă au fost Cantacuzinii, ce, cu ajutorul banilor şi a cunoştinţelor constantinopolitane, pe de o parte, iar, pe de altă parte, a relaţiilor de rudenie cu cele mai influente dintre familiile pământene, şi-au făcut mereu loc în apropierea domnilor pe care, de cele mai multe ori, i-au slujit cu credinţă, rămânând, pentru mai bine de trei secole, în fruntea elitei noastre politice. Primul dintre reprezentanţii acestei familii care şi-a legat destinul de principatele române a fost Andronic Cantacuzino, devenit mare vistiernic şi sfetnicul
cel mai apropiat al lui Mihai Viteazul. Moartea sa, petrecută în toamna anului 1601, nu i-a descurajat pe fii săi care, după o vreme petrecută în Candia (insula Creta, n.ns.), la o soră a tatălui lor, s-au întors în Ţara Românească, la debutul deceniului al doilea. Trei dintre aceştia, Toma, Iordache şi Constantin s-au aflat, alături de Vasile Lupu, în alaiul lui Radu vodă Mihnea la strămutarea domniei acestuia în Moldova din vara anului 1616. Primul şi probabil cel mai în vârstă ei a rămas în principatul de la est de Carpaţi, familiei şi carierei sale politice fiindu-i dedicat textul de faţă…

Citește în format pdf

Tags: , ,