Autor – Gheorghe Macarie

O analiză a ipostazelor şi vârstelor barocului la Golia – aşa cum apar acestea în arhitectura, pictura şi sculptura bisericii, dar şi a altor construcţii din incinta mănăstirii – impune reevaluarea, pe teren autohton, a noţiunii impresionant de proteice a „barocului”. Variatele excepţii ale barocului, fireşti dacă avem în vedere multitudinea de semnificaţii ale unui termen de o rară complexitate şi de un unanim recunoscut proteism, au antrenat numeroase evaluări şi definiri, unele aparţinând unor spirite ilustre, precum H. Wolfflin, J. Burckhardt, Eugenio d’Ors, J. Rousset, H. Focillon şi A. Dvorak. De la primele accepţii ale termenului, derivând în sfera concretului din perolas barrocas şi până la delimitarea barocului drept curent istoric, s-au perindat nenumărate accepţii – acestea variind, în funcţie de epocă, dar şi de arealul geograficospiritual pe care îl reprezentau. Confruntările de opinii – eşalonate pe parcursul a aproape trei secole (al XVII-lea şi al XIX-lea) – s-au finalizat, în cele din urmă, prin concluzia că „barocul” este nu atât, sau nu numai, un curent stilistico-istoric („istoricismul” şi-a spus cuvântul din plin, în secolul al XIX-lea) cât, mai ales, unul tipologic…

Citește în format pdf

Tags: ,