Autori – Nicoleta Vornicu, Cristina Bibire, Maria Geba, Rodica Diaconescu, Dragoş Căpăţână

Mănăstirea Golia, construită între anii 1650-1653 pe vremea lui Vasile Lupu şi a fiului său Ştefăniţă vodă, este înconjurată de un zid înalt, prevăzut la colţuri cu turle ridicate în anul 1667 şi un turn-clopotniţă înalt de 30 de metri, cu 120 de trepte, refăcut la 1900, despre care Paul de Alep spunea la 1653 că „nu are pereche în toate aceste ţări prin înălţime, lărgime şi măreţie”. La sfârşitul secolului al XIX-lea, turnul era mai înalt decât astăzi şi avea la partea superioară un balconaş. Acolo patrula un pompier, pentru a observa şi a anunţa de îndată posibilele incendii. Lângă turn se află o cişmea din timpul lui Alexandru vodă Moruzi, care a fost repusă în funcţiune în vara lui 2007. În prezent, turnul Goliei rămâne unul dintre locurile privilegiate de unde pelerinul poate contempla „oraşul celor şapte coline”. Lucrările de restaurare, începute iniţial cu biserica mănăstirii, continuă cu turnul de intrare şi zidul de incintă. Multiplele intervenţii consemnate sau nu de-a lungul timpului au ridicat semne de întrebare specialiştilor. Prezentul studiu are drept scop prezentarea rezultatelor experimentale ce au contribuit la realizarea lucrărilor de restaurare în derulare…

Citește în format pdf

Tags: , ,