Autor – Ioan Iaţcu

Dintr-o lege intrată în vigoare în anul 539, reiese că orice mănăstire de pe teritoriul Imperiului trebuia să fie înconjurată cu ziduri de incintă. Legea precizează că nu trebuie să existe decât un singur loc de intrare în mănăstire, sau cel mult două, iar pentru mai multă siguranţă, zidurile mănăstirii trebuiau să fie puternice, ca să nu existe altă ieşire decât prin porţi (Sit autem monas terium firma maceria circumsaeptum, ne exitus ullus aliunde nisi per portas pateat). Poarta mănăstirii trebuia să fie păzită de bă trâni cuvioşi, nelăsând pe cineva
să iasă din mănăstire fără aprobarea stareţului.

Acest act normativ emis de Iustinianus I (527-565), trebuia să fie valabil

„atât în cetatea domnească cât şi aiurea la toate neamurile. Va fi trimisă la toţi sfinţiţii patriarhi, care o vor trimite la mitropoliţii subordonaţi lor, iar aceia episcopilor, iar prin intermediul episcopilor, legea aceasta va fi cunoscută de toţi monahii şi stareţii lor”.

În linia respectării acestor prevederi imperiale se înscrie şi mănăstirea de la Slava Rusă, singurul complex monahal de zid din Dobrogea romană. Mănăs tirea era poziţionată în afara zidurilor cetăţii (L)Ibida, aşadar în teritoriul rural subordonat oraşului (perioikis), în cetate aflându-se, probabil, scaunul episcopal. Ansamblul era compus din două bazilici, o capelă şi o serie de construcţii cu caracter administrativ. Chiar dacă avea un sistem de organizare monahală era de tip laura, în secolul al VI-lea aceasta era înconjurată cu zid de incintă, fapt ce corespundea preceptelor legislaţiei iustiniene…

Citeşte în format pdf

Tags: