Autor – Silviu Văcaru

În momentul când evoci un personaj ca Nicolae N. Puşcaşu ar trebui să fi stat ani de zile lângă acest fascinant om. Eu am avut şansa să particip alături de el la o campanie de săpături pe şantierul de la biserica Sfântul Sava din Iaşi. După ani, ne-am întâlnit în împrejurări cu totul speciale. El fusese pensionat „cu cântec”, iar eu abia venisem muzeograf la Palatul Culturii şi giram funcţia de şef de secţie la Muzeul de Istorie. În această din urmă calitate am avut cu el discuţii interminabile în care avea şi nu avea dreptate, dar toate se terminau cu ceea ce trebuie să facem (fac) în viitor pentru îmbogăţirea zestrei muzeului, dar şi pentru oprirea acelora care sapă prin Iaşi fără autorizaţie. Avea un fler deosebit în a-i găsi pe aceştia din urma, sau (nu ştiu), poate, toată ziua mergea prin Iaşi şi făcea acest lucru. Persoană controversată, de foarte multe ori greu de înţeles, nerăbdător în luarea anumitor decizii, muncitor până la epuizare, fotograf şi desenator desăvârşit, avea tot atâtea defecte cu câte calităţi l-a înzestrat Dumnezeu. Avea curajul ca alături de lucruri ştiute şi demonstrate să emită ipoteze, care la prima vedere păreau neverosimile. Vorbea cu toată lumea, se certa pentru orice fleac. Mulţi l-au apreciat, dar la fel de mulţi iau subestimat pasiunea pentru istorie şi arheologie. Munca lui Nicolae Puşcaşu, dar şi a soţiei, care i-a fost ani de zile pavăză împotriva exceselor, va rămâne nu în scris ci în multitudinea de obiecte pe care le-a descoperit şi care sunt expuse în Muzeul de Istorie. Poate le-ar fi descoperit alţii, poate nu, dar el a avut şansa să le găsească şi noi, tot şansa, să le vedem expuse.

Descarcă pdf

Tags: , ,