Autor – Ion Rîşnoveanu

Situarea României la ţărmul Mării Negre şi de-a lungul Dunării a deschis largi perspective navigaţiei autohtone, îndelednicire ale cărei tradiţii îşi au sorgintea în vremuri imemoriale. Navigaţia s-a asociat dintotdeauna cu voinţa poporului român de a intra în legătură cu alte popoare, de a participa activ la circuitul internaţional de bunuri şi valori, cu aspiraţia de lărgire a orizontului de cunoaştere, cu  temeritatea şi vigoarea naţiei române.
Unirea Principatelor Române în anul 1859, eveniment pe care Nicolae Iorga îl caracteriza drept „întruparea unei epoci de renaştere naţională”, a avut implicaţii deosebite şi asupra oştirii naţionale, care urma să reprezinte una din temeliile Statului Român. După ce, chiar în anul 1859, au fost întrunite în tabăra de la Floreşti oştirile celor două Principate şi a fost organizat un singur Stat Major al acestora, a cărui comandă a fost atribuită domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în anul 1860 a fost înfiinţat un singur Minister de Război în fruntea căruia a fost numit generalul Ion Emanoil Florescu. În luna mai a aceluiaşi an, Comisia Centrală de la Focşani a votat „Legea privitoare la instrucţiunea armatei Principatelor Unite ale României”, care trasa şi coordonatele dezvoltării ulterioare a Marinei Militare.

Descarcă pdf

Tags: , ,