Autor – Alin Spânu

Imaginea unui monument este asociată, de regulă, cu destinaţia pe care acesta a avut-o o perioadă mai îndelungată, mai apropiată de zilele noastre, combinată cu amintirile unor persoane faţă de clădire. Astfel, Mislea a rămas întipărit, în primul rând, ca unul din elementele de referinţă ale universului concentraţionar comunist, accentuat de faptul că a fost o destinaţie pentru femeile condamnate. Printre zidurile ei s-au aflat, perioade mai lungi sau mai scurte, Maria mareșal Antonescu1, Elena Codreanu, văduva liderului legionar Corneliu Zelea (arestată timp de 10 ani dar niciodată judecată), soţiile unor oameni politici – Niculina Mihalache, Emilia Hudiţă, Ioana Berindei (născută Hudiţă, care a născut în închisoarea Văcărești), dar și mult mediatizata după 1990, Elisabeta Rizea. În anii ’70 centrul de detenţie de la Mislea a fost închis, renovat, iar din 1977 noua destinaţie a devenit Centrul de Îngrijire și Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap, care se păstrează și în prezent.

Puţină lume își mai aduce aminte că Mislea a fost ctitorită ca așezământ monahal. Dacă ctitorul este recunoscut a fi domnitorul Radu Paisie, anul înfiinţării este disputat între 1534 și 1536-1537. Mai multe hrisoave atestă evoluţia lăcașului de rugăciune, scutiri de taxe, drepturi de proprietate, vânzări-cumpărări de terenuri ș.a. Așezământul a suferit mari stricăciuni fiind devastat de Mircea Ciobanul9, însă a fost restaurat și fortificat de Petru Cercel (în 1584) și Mihai Viteazul. Până în 1639 lăcașul a fost metoh al mănăstirii Paterisa de la Ianina, însă Matei Basarab a desfiinţat această închinare. La 8 septembrie 1750 egumenul mănăstirii s-a plâns domnitorului Grigore II Ghica că ţăranii din împrejurimi refuză să plătească dijma și au ocupat abuziv terenurile agricole, pe care au început să le vândă în nume propriu.

Citește în format pdf

Tags: ,