Autori – Mircea Tănase, Mihail Muscariu

„Pe dinafară, mănăstirea Comana pare părăsită. Zidurile, câte au mai rămas, par să se ţină-n picioare doar prin mila cerească. Poarta arcuită sub un turn clopotniţă – cândva falnic – dă spre o curte modestă, mărginită sever de chilii. Ferestrele lor sunt ochi orbi, fără lumina vreunei flori. În mijloc, biserica, simplă si cazonă. Și cu toate acestea, în aerul mătăsos și parfumat de primăvară, te simţi dintr-o dată acasă”.

(Claudiu Târziu, Comana, mănăstirea cu oseminte de sfinţi, 2008)

La aproximativ 30 km sud de București, pe vechiul drum spre Giurgiu, în apropierea locului unde râul Câlniștea întâlnește balta Comanei, se află Mănăstirea Comana, la marginea de nord a satului cu același nume, ctitorită la 1461 de Vlad Ţepeș (1448; 1456 – 1462; 1476), ca o mănăstire fortificată. Rolul său strategic, de bastion defensiv pe una dintre direcţiile principale de înaintare a trupelor otomane de la sud de Dunăre către București și Târgoviște, a fost stabilit încă de la început, elementul de rezistenţă defensivă fiind, pentru această perioadă, terenul mlăștinos, special ales, și care, în caz de primejdie, după incendierea de către apărători a podului de lemn de acces în incintă, se dovedea imposibil de traversat de către asediatori. Primele construcţii de la Comana, precum și documentele vremii au fost studiate de către mai mulţi cercetători, printre care Cezar Bolliac, Ioan Brezeanu, Grigore Ionescu, C.C.Giurescu, arheologii Lia și Adrian Bătrâna, cărora li s-au alăturat arhitecţii însărcinaţi cu restaurarea și consolidarea zidurilor. Aceste investigaţii au condus la concluzia unanimă că Mănăstirea Comana este ctitoria lui Vlad Ţepeș, datată la jumătatea secolului al XV-lea.

Citește în format pdf

Tags: , ,