Cuvânt înainte

Autor -Val Condurache

Cei doi Alexandru

Strada Lăpușneanu este, de fapt, o stradă distrusă a centrului vechi, la fel ca și străzile Sf. Spiridon, Ștefan cel Mare ori C. Negruzii. Pentru cine nu s-a născut în Iași, schimbarea la față nu e atât de evidență. Mai există Muzeul „Unirii”, Hotelul „Traian”, Mitropolia, Biserica „Trei Ierarhi”, Biserica „Sf. Sava”, Biserica Bărboi. Dar Iașul vechi e, la fel ca și Curtea Domnească, îngropat.

Din el mai există doar pivnițe, jgheaburi de canalizare de pe vremea lui Alexandru cel Bun, câteva case rătăcite printre blocuri. Despre strada Lăpușneanu am vorbit cu Alexandru Paleologu, cel de abia trecut în neființă. În tineretea lui, strada Lăpușneanu era un soi de Corso al Iașului. Își aducea aminte toate clădirile străzii, pornind de la fundație și până în Piața Unirii. Ne-am cunoscut prin 1974, la Mănăstirea Văratec. Scrisesem o cronică literară la o splendidă carte de eseuri a domniei sale, Bunul simț ca paradox. Am avut sentimentul acut că timpul se oprise în loc undeva în secolul XVIII si că am în față un nobil cu rădăcini în Bizanț.

În simplitatea și rigoarea discursului său se adunase o cultură veche a conversației. Asa cum domnițele învățau caligrafia și desenul de la 12 ani, pianul de la 5-6 ani, Paleologii stăpâneau bibliotecile lumii și erau maestri în arta conversației, dar nu una frivolă, de salon, nici una doctă, distantă și uscată, de aulă universitară, ci una familiară, de o ironie inteligentă și deloc caustică, un duel din vârful vârful floretei, undeva, într-o pădure primăvăratecă, în parcul unui castel. Conversația lui Alexandru Paleologu era un antrenament intelectual pentru a ține ideile la cald.

Ne-am reîntâlnit de-a lungul timpului, ultima oară pe Calea Victoriei, la București. Se întorsese de la Paris, mai bine zis, fusese rechemat pentru că- și agățase în piept un ecuson de „ambasador al  golanilor”, în semn de solidaritate cu cei din Piata Universității. Dar amurgul cel mai lung l-am petrecut pe strada Lăpușneanu, într-o vară târzie. Apucasem și eu să văd strada așa cum fusese ia până prin 1960, dar Alexandru Paleologu nu a evocat niste case, în plimbarea noastră, ci un timp, o epocă pe care eu nu am apucat să o trăiesc. Acum, cei doi Alexandru, Lăpusneanu si Paleologu s-au întâlnit în cer.

Tags: , , ,