Autor – Maria Urmă

Insula Creta, o barieră sudică care închide marea Egee, prin depărtarea sa de continent, a primit influențe îndeosebi din Egipt și Orient. De aici își va trage, mai târziu, seva Grecia, începând cu arta miceniană. Izolată de uscat, în mijlocul mării, închisă spre continent de un lanț de munți, având, din acest motiv, zona locuibilă cuprinsă între munți și mare, civilizația cretană este parcă izolată în natură, departe de influențe continentale. Din acest motiv va dezvolta mai mult un cult al naturii, zeitatea supremă fiind o divinitate a naturii, feminină, venerându-se fecunditatea, de unde faptul că ceremoniile religioase aveau loc afară, nu în temple așa cum se va întâmpla și în Grecia clasică unde templul va fi doar un fundal pentru ritualuri religioase, arta Greciei antice dezvoltând în mică măsură spațiul interior. Se poate observa aici cum o integrare amplă în natură (insulă, peninsulă) pune accent pe spațiul exterior mai mult decât pe spațiul interior.

Descarcă pdf

Tags: , , , ,