Autor – Silviu Văcaru

Undeva, în Munţii Neamţului, la aproximativ 2 km de Mănăstirea Secu, într-o pădure de fagi, mergând pe o potecă care suie şi coboară abrupt două dealuri, întâlneşti ascunse între copaci seculari zidurile unei biserici. Localnicii şi monahii de la Secu spun că acestea sunt ruinele Schitului Nifon. Ajuns la faţa locului ai un sentiment de nedumerire, iar în minte îţi
vin zeci de idei. Pereţii bisericii sunt din piatră şi au grosimea de 1,6 m, lungimea în interior a monumentului este de 15,30 m, lăţimea de 5,40 m cu un adaos de 1,50 m la abside. Un edificiu solid a fost aici, din care au rămas doar părţi ale zidurilor, având o înălţime cuprinsă între 50 cm şi 3 m. În jurul lui s-au construit mai multe legende, dar nimeni nu ştie cu siguranţă cine şi când l-a construit. Întemeietorul pare a fi egumenul Nifon de la Mănăstirea Secu, pe la 1760. Dar, după alte versiuni, schitul acestuia ar fi fost ars la 1821 de către turci şi noua biserică ar fi fost ridicată, de un alt călugăr tot cu numele de Nifon pe la 1830. Dacă aceştia sunt ctitorii, de unde au avut atâţia bani pentru transportul pietrei (probabil foarte  scump, ţinând cont de configuraţia extrem de accidentată a terenului) care se găseşte, este adevărat din abundenţă, la 5-6 km, a cărămizii folosite la bolţi şi a celorlalte materiale de construcţie? De ce sunt aşa de groase zidurile la un schit situat departe de lume şi civilizaţie? Ce mistere ascunde această biserică? Sunt doar câteva din întrebările la care vom încerca să răspundem, folosind documente de arhivă, însemnări de pe cărţi şi mărturii ale celor care au scris despre Mănăstirea Secu.

Citește în format pdf

Tags: ,