Autor – Alexandru-Alin Spânu

Orașul București, atestat documentar din secolul al XIV-lea, devenit capitala Țării Românești în vremea domnitorilor Radu cel Frumos și Vlad Țepeș și, din 1859, a Principatelor Unite a avut, ca orice metropolă, o evoluție urbanistică în timp și spațiu, marcată de construcții mai mult sau mai puțin utile și sistematizări, alături de pierderi datorate unor calamități naturale (inundații, cutremure, incendii) sau a unora umane (jafuri ale turcilor, tătarilor, austriecilor, răscoale, revolte sau revoluții). Fiecare șef de stat, domnitor, rege, Conducător sau președinte a încercat să-și lase o amprentă asupra dezvoltării Capitalei. După ce România a devenit republică multe monumente au fost distruse, iar clădiri reprezentative au fost devastate sub pretextul că ar reprezenta „trecutul” și ar simboliza exploatarea omului de către om. Evident, după un val de devalizări a urmat instalarea noilor potentați ai zilei în locuințele celor contra luptaseră ideologic și practic. Cel care s-a încumetat la modificări radicale ale Capitalei a fost Nicolae Ceaușescu. După cutremurul din 4 martie 1977 a declanșat acțiunea de demolare a unor zone vechi, unele cu un pronunțat caracter istoric (zona Uranus-Izvor-Piața Unirii), altele fiind lipsite de utilități publice și adevărate focare de infecție, pentru a construi clădiri masive, monumentale și cartiere de locuințe.

Descarcă pdf

Tags: , , , ,