Autor – Liana Dobrinescu

Până la jumătatea secolului al XVII-lea, arhitectura aulică din Țara Românească era caracterizată prin subordonarea tuturor clădirilor ce constituiau fiecare ansamblu în parte, zidului de incintă, care determina calitatea esențială a spațiului interior: curtina – spațiul fortificat. Locuința, corpul de gardă, depozitele și toate celelalte elemente ale ansamblului erau grupate, adosate curtinei, lăsând liber un spațiu de tip central care constituia nota dominată a compoziției. Acest fapt a condus la un anume tip volumetric, planimetric, structural și decorativ al așezărilor princiare și boierești, perpetuat până la începutul sec. al XIX-lea și la așezămintele monahale. Acest model tradițional este caracterizat printr-o compoziție volumetrică alungitã, cu o fațadă principală bine definită, orientată către spațiul liber interior curtinei și articulată la aceasta printr-o succesiune gradată de spații semideschise – prispă, foișoare.

Descarcă pdf

Tags: , , , ,