Autor – Gheorghe Macarie

Alături de şcoală, tipografiile greceşti ale Iaşului au acelaşi rol în răspândirea culturii elene. Dacă şcoala – şi ne gândim în primul rând la Academia domnească de limbă greacă (1766-1821) continuatoare directă a Colegiului lui Vasile Lupu – era legată de însăşi comunitatea greacă, din care se recrutau mulţi din cei aproximativ 2/3 din elevii greci ai acesteia şi în cadrul căreia marea majoritate a cadrelor de predare erau şi ele de origine greacă, tipografiile în schimb îşi înscriau activitatea într-un areal mult mai vast, corespunzător arealului spiritual al întinsei diaspore elene. Este cazul tipografiilor de la Cetăţuia (activă între 1680-1694), celor de la Sf. Sava (activă între 1714-1715, dar, mai ales, între 1745-1747) sau cea de la Trei Ierarhi a lui Manuil Vernardos (1812-1821). Tipografia lui Duca Sotiriovici (activă între 1745-1752), întemeiată de un grec din Tasos, este destinată – prin traducerile realizate din greceşte în limba română – populaţiei autohtone, iar tipografiile ulterioare, cea de la Galaţi (din a doua jumătate a sec. XIX) sunt subordonate, în primul rând, nevoilor imediate ale comunităţii locale (manuale şcolare, periodice ale acesteia etc.); pe planul unei activităţi editoriale mult reduse, apariţia unei cărţi depăşind interesele locale ale comunităţii devine, în perspectiva timpului, un accident.

Descarcă pdf

Tags: , , , ,